systemd-tools înlocuiește udev

systemd și udev au fuzionat upstream/la dezvoltatorii originari. Le vom furniza în continuare în pachete separate, dar, pentru a menține lucrurile cât mai simple, udev va fi de acum inclus în pachetul systemd-tools. Acest pachet conține și alte utilitare de sine stătătoare care pot fi utilizate fără systemd. Această schimbare înseamnă și că întregul systemd va fi disponibil în depozitul core.

Va trebui să înlocuiți udev cu systemd-tools atunci când vi se solicită. Dacă actualizați pachetul linux în același timp, este posibil să vedeți o eroare în timpul creării initramfs care va semnala că hook-ul udev nu este găsit. După ce actualizarea este finalizată, trebuie să executați din nou comanda „mkinitcpio -p linux” pentru a vă asigura că este creată o imagine utilizabilă pentru nucleul nou instalat.